La mulţi ani !
Vă doresc tuturor Sărbători cu multe bucurii dumnezeieşti şi cu multă dragoste!
decembrie 24, 2010 | 4 Comments |
decembrie 02, 2010 | 1 Comment |
noiembrie 29, 2010 | 2 Comments |
noiembrie 26, 2010 | 11 Comments |
noiembrie 25, 2010 | 2 Comments |
octombrie 29, 2010 | 6 Comments |
Am găsit acest articol tradus şi regret că nu l-am găsit mai devreme :). Am selectat un fragment din el, dar cred că merită să îl citiţi integral. Autoarea este Dorothy Shepherd, medic britanic care practica homeopatia.
Cea mai bună dietă pe timpul sarcinii este o dietă strictă lacto-fructo-vegetariană începând cel puţin de la trei luni încolo (sublinierea îmi aparţine). Dacă mama nu poate fără mâncăruri cu carne, poate fi permis peştele de două sau trei ori pe săptămână până la şase luni; în general este mai bine să se abţină de la peşte, carne sau păsări de orice fel.
Răsplata este mare ; mama se simte bine; nu vor fi probleme în timpul naşterii; nu vor fi necesare instrumente; naşterea va fi uşoară şi va dura puţin ; copilul va fi mic, slab şi rezistent; capul lui este moale şi uşor adaptabil la canalul natal şi invariabil el este un copil sănătos. Acest lucru s-a dovedit o realitate, spre satisfacţia scriitoarei, de-a lungul unei perioade de douăzeci de ani; şaptesprezece ani în practica medicinii generale şi mulţi ani ca şi Coordonator Medical al unei Clinici Pre-Natale - cu condiţia ca mama să urmeze instrucţiunile care i s-au dat.
Este dificil, bineînţeles, să convingi mama obişnuită, din clasa muncitoare, că nu e necesară carnea şi că ea nu se va simţi slăbită dacă nu o va mai mânca; prin urmare, cele mai bune rezultate s-au obţinut cu părinţii cu judecată, din clasa de mijloc, care au înţeles motivele şi au urmat instrucţiunile cu sfinţenie.
Pentru a preciza, pe scurt, dieta ar trebui să constea din : pâine integrală, budincă de ovăz fiert în lapte, ouă cu moderaţie - nu mai mult de unul pe zi - şi cel puţin o cană de lapte pe zi. Orice fel de vegetale, gătite în mod tradiţional sau la aburi ; salate crude - cel puţin una zilnic. Chiar şi în Anglia, salatele se pot obţine tot anul, şi la un cost rezonabil, dacă vă mulţumiţi cu creson, ţelină sau roşii, păstârnac, morcovi tocaţi şi raşi, napi, varză , germeni de grâu şi conopidă pe timpul iernii. Fructe există o varietate : mere, portocale, grapefruit, lămâi, prune, curmale, smochine ; toate fructele moi, în anotimpul lor, cât de multe pot fi mâncate ; nuci, dacă sunt bine mestecate sau măcinate într-o râşniţă de nuci. Pentru cereale, tapioca, orez brun, mei etc., şi folosiţi zahăr de Barbados, nu zahăr alb prelucrat. În sfârşit includeţi macaroane din făină integrală, brânză - de preferat brânzeturi cremă proaspete - şi aveţi o dietă variată şi interesantă care este uşor digestibilă. Bineînţeles nu trebuie folosite supe de carne ; numai extrase vegetale similare şi condimente, pentru a da gust.
Această dietă a fost încercată efectiv chiar şi în cazul femeilor în jurul vârstei de patruzeci de ani şi restricţiile au fost uşoare şi nu au cauzat anxietate.
Nu ar trebui să se consume cafea şi nici stimulanţi, ceai numai în strictă moderaţie şi nici alte lichide exceptând apă, lapte, lapte de orez şi sucuri de fructe.
Homeopatia ar trebui să fie singurul tratament medical. După cum am spus înainte - sănătatea unei mame însărcinate poate beneficia minunat în acest timp şi dacă o femeie se simte bine pe timpul sarcinii, preceptul remediilor simple şi al trăirii simple vor fi fost înţelese şi vor fi avut repercursiunile lor favorabile în ridicarea standardului sănătăţii generale în comunitate.
Continuarea aici
octombrie 21, 2010 | 6 Comments |
octombrie 18, 2010 | 4 Comments |
octombrie 17, 2010 | 3 Comments |
octombrie 13, 2010 | 5 Comments |
De aproape o luna, citesc si recitesc o minunata carte despre nutritie care se numeste Studiul China, scrisa de dr. T. Colin Campbell. Cartea descrie cel mai complet studiu asupra nutritiei efectuat în ultimii 50 ani de un cercetator american independent. Iar rezultatele acestui studiu sunt uimitoare si îngrijoratoare. Alimentele devin corpul nostru. Suntem construiti din materia prima pe care o îngurgitam. Celulele noastre se refac în permanenta, astfel ca la fiecare 7 ani, corpul nostru se reînnoieste complet. Calitatea hranei noastre se regaseste în starea noastra de sanatate. Ca medic, nu ma pot opri sa nu ma îngrijoreze calitatea din ce în ce mai proasta a sanatatii oamenilor. Copii bolnaviciosi, tineri deja obositi si astenici, adulti cu multe boli cronice si batrâni aproape invalidati de suferintele lor. Si consum din ce în ce mai crescut de medicamente si servicii de sanatate. Oamenii petrec mai mult timp la cozi la cabinetele medicale si la farmacii, decât la un spectacol sau o plimbare în parc. Viata citadina a devenit o povara dificil de purtat de oameni, iar multi accepta cu stoicism suferinta ca fiind normalitate. Dar daca nu este asa? Daca exista posibilitatea de a schimba aceasta stare de lucruri, facând doar o schimbare în modul în care ne alimentam? Din Studiul China, aflam cu certitudine statistica ca alimentatia este cea care favorizeaza aparitia unor boli severe precum cancerele, diabetul, obezitatea, bolile de inima si bolile auto-imune. De aici aflam cum excesul de alimente animale provoaca tulburari metabolice importante, atât la copii cât si la adulti. Daca doriti mai multe informatii, cititi provocatoarea carte Studiul China. Cu siguranta ca nu veti mai privi la fel farfuria cu mâncare.
Vreau sa trec în revista aici, pe scurt cele opt principii alimentare care va vor ajuta sa schimbati ceva în modul în care considerati alimentatia.
octombrie 05, 2010 | 4 Comments |
septembrie 17, 2010 | 1 Comment |
septembrie 11, 2010 | 4 Comments |
septembrie 05, 2010 | 1 Comment |
august 17, 2010 | No Comments |
august 05, 2010 | No Comments |
august 05, 2010 | 2 Comments |
august 02, 2010 | 2 Comments |
iulie 08, 2010 | 13 Comments |
iunie 30, 2010 | 11 Comments |
Odată cu recenta absolvire a liceului de către fiul meu cel mare, am început să cuget la natura trecătoare a timpului. Când copiii noştri erau mici, îndeosebi în şcoala primară, responsabilităţile şi îndatoririle de zi cu zi păreau fără sfârşit (cred că am petrecut 10 ani cu cel puţin un copil în scutece!) Adesea, încercam doar să răzbim prin fiecare zi, doar ca să o luăm de la început dimineaţa. Şi totuşi – răsfoind fotografiile de familie, dând peste felurite proiecte şcolare şi alte amintiri, mi se întorc în memorie multe lucruri uitate şi, mai ales, cât de iute au crescut copiii. Într-un sfârşit, termină şcoala primară, şi de atunci timpul petrecut de ei în şcoala generală şi liceu pare să treacă tot mai şi tot mai repede. Îi sfătuiesc întotdeauna pe proaspeţii părinţi să preţuiască ceea ce aud şi ceea ce simt când îşi ţin pruncii în braţe, căci atunci când eşti aglomerat şi copleşit, ţi se pare că nu se va sfârşi niciodată – şi totuşi cândva se va sfârşi, şi lucrurile se vor schimba.
Simţirile pe care încerc să le exprim sunt, pe undeva, o conştiinţă a creşterii. O parte din ea, îndeosebi partea ce ţine de aglomerare şi de copleşire, vine o dată cu conştientizarea felului în care erau lucrurile (sau a felului în care trebuiau să fie). Mulţi dintre noi, mai ales bărbaţii, descoperim fără îndoială că erau multe de făcut şi la fel de multe pe care le-am pierdut pentru că a trebuit să lucrăm sau să călătorim cu serviciul. Însă în alte dăţi e vorba de o aglomerare căreia i-am îngăduit să pătrundă în vieţile noastre pentru că am dorit să le punem la îndemână copiilor ceea ce am crezut că e cel mai bine – fie în sport, fie în artă sau în stimularea intelectului. Poate că privim îndărăt şi ne gândim: „A meritat pe deplin, am face-o din nou”. Dar poate că ar trebui să ne gândim şi să dăm lecţii copiilor noştri despre ceea este cu adevărat important, poate că ar trebui să ne gândim la ceea ce vor ajunge şi ei, la un moment dat, să-şi înveţe copiii…
Ceea ce vreau să spun e că o sumedenie din lucrurile pe care le facem singuri şi în familie, îndeosebi în sâmbete şi în Duminici, chiar dacă nu-s rele în sine, totuşi nu ne pregătesc pentru experienţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, „şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17:3). În evanghelia praznicelor Maicii Domnului (ce se citeşte, de pildă, la Naşterea Maicii Domnului, la 8 septembrie), auzim istoria Martei şi Mariei. Ni se aminteşte că Hristos i-a zis Martei „te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti”, însă „un (singur) lucru trebuieşte”; sora ei Maria a ales partea cea bună, „care nu se va lua de la ea” (Luca 10:41-42). Oare îi învăţăm pe copiii noştri (şi pe noi înşine) despre ceea ce „trebuieşte”? Descoperim că mulţi dintre şcolarii şi mai ales liceenii noştri sunt dezinteresaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Uneori această încercare a credinţei poate fi percepută ca un lucru necesar pentru ei, ca să treacă de la credinţa părinţilor la credinţa „lor”. Mă întreb însă dacă acest lucru nu este şi o urmare a experienţei avute în bisericile şi familiile noastre – a faptului că nu au încercat cu adevărat cunoaşterea lui Dumnezeu, nici nu i-au văzut pe alţii care să-L cunoască. Noi, ca părinţi, nu îi putem sili să le pese sau să vrea ceea ce vrem noi pentru ei; cred însă că putem urma pilda celor ce măcar încearcă să afle acel singur lucru care trebuie.
Am mai ridicat problema reexaminării de către fiecare dintre noi a unor arii comportamentale în biserică, numindu-o de „bun simţ” – fiindcă aceste lucruri se leagă de reacţia fundamentală pe care trebuie s-o avem când înţelegem că biserica este un loc aparte şi închinarea este un timp pe care-l petrecem înaintea lui Dumnezeu. Dincolo de câteva probleme practice, mi-aş dori ca fiecare dintre noi să ia în serios faptul că trebuie să ne pregătim individual înainte de a veni la biserică şi, mai ales, înainte de primirea Sfintelor Taine. Multor oameni Ortodoxia li se pare dificilă pentru că adesea este „contra-culturală” faţă de ceea ce societatea consideră firesc. Lucrul acesta devine evident când ne uităm cu seriozitate la ce facem în sâmbete şi în Duminici. Este oare noaptea de sâmbătă cea mai încărcată seară a săptămânii, în care stăm până târziu, pricină pentru care ne este greu să ajungem la timp la biserică – sau să nu mai ajungem deloc? Ne gândim vreodată că, aşa cum socoteşte Biblia şi Biserica Ortodoxă (şi, de fapt, şi iudaismul), ziua începe cu seara de dinainte? Am mai spus, vorbind despre pregătire, că postul este o cerinţă firească şi că cei ce sunt sănătoşi trupeşte trebuie să postească măcar de la miezul nopţii până la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii. Am mai zis şi că cuplurile căsătorite trebuie să se înfrâneze de la împreunare trupească în ajunul liturghiei duminicale (ca şi înainte de orice altă liturghie la care iau parte – cuplurile necăsătorite, bineînţeles, ar trebui să se înfrâneze oricum înainte de cununie – o altă cerinţă „contra-culturală” a Ortodoxiei!) Iar aceasta nu pentru a pune îngrădiri sexuale cuplurilor, ci pentru a le da putinţa de a fi iarăşi împreună, după ce, aşa cum zice Sfântul Pavel, „s-au îndeletnicit în post şi rugăciune” (1 Cor. 7:5)[1]. Acest verset este temeiul mai multor canoane ortodoxe şi al altor cugetări pe această temă. Aşadar, seara de sâmbătă se sfârşeşte cu pace, pregătindu-ne pentru liturghia de Duminică şi părtăşia cu Iisus Hristos, sau este ziua săptămânii care se sfârşeşte într-un colaps?
Îmi dau seama că datorită neputinţei de a sluji săptămânal mai mult de o liturghie, Duminica, este uneori greu să ne încadrăm în alte activităţi planificate Duminică dimineaţă. Însă dacă le vom îngădui copiilor să lipsească mereu de la Liturghie din pricina acestor activităţi, oare ce fel de priorităţi îi învăţăm să aibă? Oare ce îşi vor învăţa mai apoi copiii, despre „singurul lucru care trebuie”? Cum să ne aşteptăm să-L cunoască pe Dumnezeu dacă îi zorim prin „partea cu biserica” ca să ajungem la ceea ce socotim, poate, partea cea mai însemnată a zilei? Şi încă, cum ne influenţează viaţa experienţa venirii la biserică şi a primirii Împărtăşaniei? Cum vorbim cu familia noastră şi despre ea, precum şi cu alţi membri ai comunităţii după Liturghie? Cum ne purtăm? Este vreo diferenţă în comportamentul nostru?
Putem petrece o viaţă uimindu-ne cât de iute a trecut timpul peste noi şi peste copiii noştri. Putem rămâne pururea plini de griji şi tulburare pentru multe lucruri, până la sfârşit, fără să schimbăm nimic esenţial în viaţa noastră.
Dar dacă suntem cu adevărat interesaţi, cum vom răscumpăra vremea? Cum ne vom schimba priorităţile? Să începem prin a ne uita la cum ne petrecem sâmbăta şi Duminica.
Pr. John Shimchick
Articol apărut în „Crossroads”, septembrie 2007, publicaţie lunară a Bisericii ortodoxe „Sfânta Cruce”, New Jersey, S.U.A.
Traducere de Radu Hagiu
Publicat in Cuvântul duhovnicului, Şcoala părinţilor.
Articol preluat din Familia Ortodoxa