Sâmbăta trecută mi-am împlinit una din marile mele dorinţe: aceea de a cunoaşte oameni (în carne şi oase) care îşi educă copiii acasă ! Conferinţa ce s-a desfăşurat la Odorheiul Secuiesc mi-a arătat nu numai că se poate, ci că merită să investim timp, energie, şi puterile proprii în acest fel de educaţie. E adevărat, dacă n-aş fi crezut asta de la bun început, nu m-aş fi trezit la 4 dimineaţa, după o noapte nedormită, ca să străbat vreo 400 de km împreună cu alte două mămici, una începătoare ca şi mine, alta cu câţiva ani de homeschooling la activ.
Gazdele extrem de primitoare ne-au făcut să ne simţim bine şi ne-au răspuns la nenumăratele întrebări, îndoieli, nedumeriri, ne-au prezentat evoluţia şcolii atât în alte ţări, cât şi în România, ne-au oferit detalii referitoare la cadrul legislativ şi ne-au împărtăşit din experienţa proprie, ceea ce pentru mine una este extrem de important. Am cunoscut familii cu 2, 4, 5 copii, de diverse confesiuni (inclusiv ortodoxă), cu diverse profesii (am fost surprinsă să cunosc mai multe cadre didactice!) şi din diverse colţuri ale ţării. Am aflat că numărul celor care practică homeschooling în România este în creştere, la ora actuală estimându-se a fi câteva sute de familii.
Am observat că au rămas ecusoane nefolosite, deci ar fi trebuit să fim mai mult de aproximativ 60 de persoane (câte presupun că au fost), dar pentru cei care nu au reuşit să ajungă, conferinţa a fost înregistrată şi urmează să apară pe site-ul
Asociaţiei Home Schooling România. Singurul lucru pe care mi l-aş fi dorit e să fi văzut şi materiale (manuale, cursuri) oferite de şcolile la care sunt înscrişi copiii educaţi la domiciliu, dar aceasta se poate rezolva la conferinţa următoare. :)
Nădăjduiesc ca următoarea conferinţă să se desfăşoare în Cluj, (deşi Odorheiul Secuiesc e un oraş frumos, curat şi îngrijit din câte mi-am dat seama din maşină), iar numărul participanţilor să fie mai mare, la fel şi durata conferinţei. Mă declar mulţumită, nu regret nicio clipă efortul pe care l-am făcut ca să ajung acolo şi mă bucur că această formă de şcolarizare există, chiar dacă în învăţământul nostru de stat
supravieţuiesc încă şi cadre didactice minunate, care iubesc copiii şi îşi iubesc meseria suficient de mult ca să le ofere elevilor amintiri frumoase din anii de şcoală...
