O nouă etapă în viața noastră: școală și grădiniță
Deși nu mi-am dorit nici măcar să mă gândesc că educația formală acasă ar putea lua sfârșit în familia noastră, a sosit vremea să accept că Măriuța va merge la o școală de stat în clasa a treia, iar Nectaria la grădiniță. Unii dintre cititori vor fi dezamăgiți de decizia noastră, alții vor fi bucuroși considerând ca homeschooling-ul e oricum o prostie sau cel mult un moft, alții vor răsufla ușurați aflândcă în sfârșit intrăm în rândul lumii (!), dar eu scriu aceste rânduri, în special pentru nu puținii părinți care se gândesc să facă școala acasă.
Hotărârea de a ne integra în sistemul de stat nu îmi aparține, dar pentru că pacea familiei vine înaintea educației, o accept, deși am încercat de n ori să schimb decizia soțului. Sper doar ca Dumnezeu să ne călăuzească astfel încât să putem alege varianta cea mai bună pentru copiii noștri, indiferent care este aceea. În fond, aceasta căutăm cu toții: bunăstarea sufletească, duhovnicească, trupească a copiilor noștri dragi.
Nu vă imaginați că a fost ușor să renunț (prietenii vor înțelege)... Mi-am dorit și încă îmi doresc mult să mă bucur de fiecare mică descoperire, de fiecare succes, de fiecare zâmbet al copiilor noștri. Mi se va răspunde că voi putea face asta după-masa, când fetele se vor întoarce acasă, dar eu nu cred că va mai fi la fel. Că voi face oricum școala acasă, dar homeschooling-ul implică mai mult decât a lucra ore în șir din manuale auxiliare... Senzația pe care o am e că se rupe o bucată din mine, cu toate acestea nu-mi lipsește o doză de curiozitate: cum va privi Măriuța școala, după care, la începutul clasei întâi tânjea?
Am reușit să o fac să iubească lectura (devorează carte după carte), n-am reușit s-o fac să iubească matematica, dar când e atentă, lucrează corect cu noțiunile clasei a doua și o parte din cele ale clasei a treia. Am fost prea insistentă și chiar dacă unele ore cu jocuri de cărți sau alte jocuri au avut succes, per ansamblu, matematica nu îi place. N-are succese notabile la desen (deși aș spune că am progresat), dar a învățat multe la științe. Un progres uriaș l-a înregistrat engleza, datorită muncii constante și organizate.
E loc de mai bine, dar a fost un an în care Măriuța a muncit mult, iar Nectaria a învățat și ea o grămadă de lucruri. Sunt bucuroasă să văd că au început să înțeleagă tot mai multe din lumea înconjurătoare și tot mai multe despre relațiile dintre oameni. La noi, socializarea nu e o problemă :) pentru că locuim într-un cartier cu mulți copii de toate vârstele, pentru că avem prieteni, vecini cu care ne vizităm ori de câte ori putem.
Și-atunci, de ce renunțăm?! Răspunsul nu e simplu, dar încerc să îl simplific. Pentru că oboseala și-a spus cuvântul (venirea lui Emanuel a dat complet peste cap ritmul nostru de lucru și de viață), lipsa răbdării și iritarea ne afectează pe toți, pentru că efortul de a menține un echilibru între casă, lucru, școală, gătit zilnic s-a dovedit a fi prea mare, pentru că timpul pentru noi, ca soți, s-a redus considerabil. Da, toate acestea se pot rezolva (dovadă familiile cu mai mulți copii decât ai noștri), dar se pare că momentan nu avem altă soluție.
Am scris aceste rânduri pentru ca știu că există părinți dornici să analizeze toate aspectele, înainte de a se implica total în educația copiilor lor. Homeschooling-ul este minunat, nu-mi voi retrage niciodată cuvintele, însă e nevoie să fii echilibrat emoțional, să fii bine organizat și, dacă se poate primi un ajutor pentru întreținerea casei, acesta este mai mult decât binevenit. Să mai spun că lucrezi grozav cu copilul, ești mult mai creativ și mai răbdător când ești odihnit ? Să adaug că îți trebuie timp să te pregătești pentru o lecție și puterea de a accepta că ai investit acel timp zadarnic, pentru că la momentul respectiv micul tău elev nu e deloc interesat de lecția ta? :) Să scriu despre faptul că la sfârșitul zilei s-ar putea să îți dai seama că ai făcut cu totul altceva decât ți-ai propus și fie să te bucuri că ai libertatea alegerii, fie să te îngrijorezi că te-ai depărtat de programă? Vedeți, nu întotdeauna ajută faptul că meseria părintelui e aceea de profesor, uneori am avut senzația că ceream prea mult, alteori, că ceream prea puțin (mai ales că plânsetele lui Emanuel scurtau multe lecții), greu e de găsit calea de mijloc... E adevărat că fiind mai mare, Măriuța poate lucra mult independent, dar încă are nevoie de prezența consistentă a adultului, în plus, Nectaria, rămâne adesea pe dinafară, deși ne străduim din răsputeri să îi oferim partea ei de învățare. Aș fi vrut să fie totul perfect și nu e, iar fără ajutor nici nu are cum să fie, așa că apelăm la singura cale pe care o vedem acum. Nu știu ce va gândi soțul mai târziu, nu știu ce va rândui Dumnezeu pentru familia noastră, dar știu că nu regret acești ani, ci regret doar încăpățânarea de a nu apela la un ajutor pentru treburile casnice; ar fi redus considerabil presiunea asupra noastră.
Nu mă îndepărtez de homeschooling, chiar dacă e dureros să renunț, voi face tot posibilul să fiu cât mai implicată în tot ce înseamnă educația copiilor noștri și educație în general. Îmi păstrez încrederea că Cel de Sus nu trece cu vederea rugăciunile părinților, atunci când aceștia cer lucruri de folos...
sursa foto
