Dormitul copilului cu părinţii- capriciu sau dovadă de iubire?
Nu voi face altceva decât să vă împărtăşesc, într-o formă prescurtată, părerea Mariei Montessori cu privire la acest subiect. Rândurile de mai jos le veţi regăsi în COPILUL fiinţă divină dar neînţeleasă.
Copilul iubeşte adultul neînchipuit de mult! Când se culcă, vrea întotdeauna ca o persoană iubită să-i stea aproape. Dar persoana iubită spune că trebuie să împiedice capriciul; copilul nu trebuie să câştige reaua deprindere de a nu adormi fără a avea pe cineva lângă dânsul. (De câte ori nu mi s-a spus acest "adevăr" de către cei din jur!)
Sau copilul vrea să vină la noi când mâncăm şi plânge pentru că vrea să ne privească, să stea aproape de noi, să fie văzut (adică să nu se simtă neglijat). Cine va mai plânge într-o zi, din nemărginita dorinţă de a ne vedea când prânzim? Şi cu câtă tristeţe vom zice într-o zi: "Nu mai am pe nimeni care să plângă, pentru că mă doreşte aproape, când se duce să se culce!". Numai copilul îşi aminteşte în fiecare seară şi zice : "Nu mă lăsa, stai aici lângă mine!" şi adultul: "Nu pot, am de lucru şi apoi ce capriciu mai e şi ăsta?"
Când timpul îmi va permite, voi adăuga un citat care m-a emoţionat mult. Deocamdată atât am putut...
9 comentarii:
Tare pe placul meu ce spune doamna aceasta care e adepta binelui copilului!
Astept si citatul care te-a emotionat!
Dormitul impreuna cu copilul meu imi da emotii pozitive pe care nu stiu daca le voi mai simti vreodata.
Oricum literatura moderna in legatura cu educarea copiilor e destul de mizerabila. Celebrul Dr Spook ii avertiza pe parinti sa nu le cante copiilor cantece de leagan... Ce bine ca parintii isi asculta mai mult inimile decat sfaturile "expertilor".
Eu dorm cu ambele fete de 3 si 5 jumate:D
Pot sa zica ei ce-or vrea, nu le las sa planga. O sa m-alunge ele cand or mai creste...
Noi dormim toţi trei de .. de mult, de când am reusit să schimbăm patul cu unul mai mare. Şi mi s-a parut atât de bine încat nu mi-am mai pus nici o problemă legată de asta. Pâna acum vreo două saptamani când am întalnit o proaspata mămica care era oripilată de ideea ca pruncul de doua săptămâni ar putea ajunge să doarmă pe perioadă nedeterminată în patul conjugal. Şi de atunci mă tot gândeam ca nu am mai discutat cu husband acest aspect. Oare lui i-o fi bine?
Şi l-am întrebat acum doua seri. A fost asa mirat ... cumva confuz ... nu se astepta la asta. Si lui îi era la fel de bine ca şi mie. Pur si simplu ne e bine. Ne simţim aproape, ne putem lua în braţe oricând, seara chiar avem inghionteli pentru cine sa adoarmă cu copilul în brate :)
Şi nimic nu se compară cu a dormi intr-un pat de doi metri, pe 40 de centimetri cât ne lasă d fiecăruia :)
Mi-ar placea sa aud si parerile unor parinti care au dormit in acelasi pat cu copiii lor si cum s-a incheiat, la ce varsta a copiilor.Ca la un moment dat exista si o astfel de desprindere.
In parc am auzit o mamica care a dormit alaturi de baiatul ei pana cand a dorit el.Baiatul era in clasa a 6 a cand s-a produs desprinderea. S-a intamplat pur si simplu!
Noi dormim cu Mariuta, nu stiu pana cand. Probabil pana ne va "alunga" ea. Deocamdata nu m-as putea lipsi de manutele si de zambetul ei cand se trezeste, de bucuria pe care mi-o da apropierea de ea si vad ca nici ei nu-i merge deloc rau!:)
Ce bucur ca am gasit blogul tau!
Eu dorm cu Razvan al meu cam de cand s-a nascut si sunt foarte fericita si el de asemeni.
Eu il adorm mai intati pe Matei, care e cel mai mic (1 an si 7 luni)si e mai linistit cu lapticul de la mamica :-) , iar apoi rasfatul se continua cu cei mari: povestioare, cantecele, rasete, imbratisari, iar intr-un final somnic.
Si eu dorm cu copilul meu Mihai. Cel mai frumos moment dintr-o zi, dupa ce citim o poveste, stingem lumina si-mi zice "tre' sa spui rugaciunea" si dup-aia ii simt ritmul respiratiei cum se schimba, semn c-a adormit... Numai atunci pot sa dorm si eu linistita. iar dimineata imi striga: e sus soarele, tlezeste-te ca se face noapte iar!
Trimiteți un comentariu