Ce am învăţat în 4, 5 ani de alăptare
iulie 03, 2011 |
13 Comments |
- că începutul e (mai) uşor dacă:
- ai pe cineva experimentat alături ca să te susţină şi să îţi arate cum pui corect copilul la sân
- primeşti copilul imediat după naştere (nu s-a întâmplat astfel cu Măriuţa, iar pe Nectaria am reuşit s-o primesc în urma vizitei mele la salonul de nou-născuţi la aproximativ 2 ore de la naştere)
- te informezi înainte de naştere despre ce presupune alăptarea (nimic ultrasofisticat de altfel, dar se pare că nu prea mai ştim astfel de lucruri odată ce ne-am rupt de o viaţă cât mai simplă şi de comunităţile tradiţionale unde femeile experimentate le ajutau pe proaspetele mămici)
- eşti hotărâtă să alăptezi şi nu îţi pui problema dacă ai lapte sau dacă laptele e suficient de hrănitor
- te odihneşti cât poţi :) şi te hrăneşti adecvat (fructe, legume proaspete etc., apă fără zgârcenie) A se evita dulciurile rafinate atât din cauza pericolului pentru mamă, cât şi pentru bebeluş
- ai aliaţi de nădejde : soţul, copiii, rude, prieteni care te încurajează şi nu îţi sugerează că e ceva în neregulă cu laptele tău dacă bebeluşul plânge
- încerci să fii cât mai calmă (! felicitări cui reuşeşte!) şi să treci cu vederea micile sau marile dezastre din casă (de genul podeaua care străluceşte mai palid, coşul cu rufe care ar putea să se răstoarne, farfuria spartă din neatenţie, pictura pe perete a copilului mai mare ş.a.m.d. )
- eşti optimistă din fire sau te străduieşti să fii (ca mine la primul copil)
- refuzi să ţii ceasuri sau lapte praf în casă ("Cum, suge de peste 20 de minute şi n-a terminat???" , "Ia să vedem ce se întâmplă dacă-i dau lapte praf...")
- ieşi la soare, faci o baie cu uleiuri esenţiale, citeşti ceva care te binedispune, în fine faci ceva care să te ajute să te destinzi
- îţi rezolvi anumite probleme (de pildă carii netratate) înainte de naştere
- eşti convinsă că Dumnezeu ţi-a dat copilaşul şi tot El ţi-a dat şi hrana perfectă pentru prunc (într-un moment de profundă durere că nu reuşesc s-o satur pe Măriuţa m-am rugat cu tărie şi credinţă Domnului şi Maicii Sale să mă ajute dacă tot am primit acest copil, n-am nici cea mai mică îndoială că rugăciunea mi-a fost ascultată, altfel cum aş fi alăptat-o pe Măriuţa 3, 5 ani ?!)
- nu doctorul de familie, soacra, străbunica sau vecinul intrigat că guguştiucul a trecut deja de 1 an şi încă suge lăptic de la mama Milka
4. că obligaţia de a depăşi obstacolele apărute în calea alăptării îi revine în primul rând mamei, dar că ea nu e singură (!); există neonatologi, consultanţi în lactaţie chiar în România, care sunt bucuroşi să ajute (acum 5 ani, Domnul mi-a dat un gând minunat: să merg la maternitatea unde născusem şi să vorbesc cu un medic neonatolog, oricine era de gardă, să mă ajute cu Măriuţa mea dragă despre care doctoriţa de familie îmi spusese că va ajunge distrofică dacă nu îi dau lapte praf; ei bine acea minunată doctoriţă mi-a liniştit inima ultra tulburată în câteva minute, explicându-mi câteva lucruri pe care nu le ştiam; aşa a început căutarea mea ulterioară pe Internet a tot ceea ce era legat de alăptare şi aşa s-a născut dorinţa de a sprijini orice proaspătă mămică aflată în impas)
Câteva site-uri mi-au fost extrem de utile şi le recomand oricui alăptează, cu sau fără dificultăţi:
http://www.llli.org/
http://www.kellymom.com/
http://www.alaptare.home.ro/
http://www.askdrsears.com/topics/breastfeeding
http://drjaygordon.com/category/breastfeeding
5. că la orice problemă există o soluţie fără a fi nevoit să renunţi la alăptare (de exemplu am avut o sinuzită cumplită şi am pierdut un bebe de 8 săptămâni, am fost nevoită să iau anumite medicamente, dar am căutat varianta cea mai puţin nocivă, chiar dacă medicii respectivi nu încurajau alăptarea)
6. că pe măsură ce copilul creşte se înfiripează un dialog extrem de interesant şi plin de replici amuzante între mamă şi copilul care suge
7. că alăptarea s-a dovedit ajutorul cel mai de nădejde în situaţii dificile: otite, febră, enterocolite, drumuri lungi, rubeolă...
8. că sfârşitul alăptării sau înţărcarea decurge uşor dacă nu e forţat şi copilul e pregătit să renunţe, nici urmă de strigăte şi chinuri sufleteşti sau trupeşti pentru copil şi mamă, totul vine de la sine
9. că mă consider privilegiată datorită acestui dar pe care l-a făcut Dumnezeu mamelor, dar de care am beneficiat şi beneficiez încă şi pe care văd că îl apreciază şi Măriuţa care îşi alăptează bebeluşii de jucărie :)
10. că am numai motive de bucurie şi doar un regret, acela de a fi ascultat în prima lună de viaţă a Măriuţei de părerile unor medici şi persoane care nu ştiau prea multe (ca să mă exprim eufemistic) despre alăptare şi ne-am chinuit zadarnic cu orarul şi cântarul (adică nu zadarnic, căci a avut un rezultat: fire de păr alb pe capul meu)
Aţi observat probabil că am amintit foarte puţin despre cea de a doua experienţă în materie de alăptare. Motivul e unul singur: nu mi-am mai făcut nicio grijă şi totul a decurs MINUNAT !
